Poate divorțul să facă obiectul medierii?

Potrivit prevederilor art. 182(1) alin. (1) Cod Proc. Civilă, medierea judiciară este o procedură obligatorie de soluționare amiabilă a pretențiilor adresate instanțelor judecătorești, cu ajutorul și sub conducerea acesteia, inclusiv în cazurile ce țin de litigiile de familie.

În virtutea prevederilor art. 33 alin. (2) din Codul Familiei, căsătoria poate înceta prin divorț (desfacere) în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori a tutorelui soţului în privinţa căruia s-a instituit măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei.

Art. 37 alin (1) și (2) indică că dacă soții au copii minori sau lipsește acordul la divorț al unuia dintre soți, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească. Deasemenea desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească și atunci cînd există acordul la divorț al ambilor soți, însă unul din ei refuză să se prezinte la organul de stare civilă pentru soluționarea problemei.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 100 din 24.06.2001, privind actele de stare civilă, drept temei pentru înregistrarea divorțului servește hotărîrea instanței judecătorești cu privire la desfacerea căsătoriei.

Astfel, divorțul este o acțiune personală care privește statutul persoanei și nu poate face obiectul medierii. Or, în situația cînd soții au copii minori căsătoria poate fi desfăcută doar pe cale judecătorească. Deasemenea desfacerea căsătoriei va fi înregistrată de către organul de stare civilă doar în temeiul hotărîrii judecătorești irevocabile și nicidecum în baza acordului părților.

În acest context, considerăm că norma de drept instituită la art. 182(1) alin (1) lit. b) din Codul de Procedură Civilă, face referire la ”înțelegerile soților cu privire la desfacerea căsătoriei” în ceea ce privește înțelegerea soților cu privire la modalitatea de desfacere a căsătoriei și nicidecum la realizarea divorțului în forma acordului de mediere.

Așadar, constatăm că norma citată mai sus prevede limitativ neînțelegerile dintre soți care pot fi soluționate prin acordul de mediere. Or, printre acestea se numără continuarea căsătoriei, partajul bunurilor comune, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copilului minor, contribuția părinților la întreținerea copiilor, orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

În aceast ordine de idei cred că judecătorii procedează incorect atunci cînd stabilesc și desfășoară ședința de mediere obligatorie pe marginea cererilor de chemare în judecată care au ca obiect desfacerea căsătoriei.